„Astăzi, nu pot să risc siguranța mea sau a familiei mele și să mă aflu în țară, alături de prieteni și colegi, tocmai pentru că am luptat cu toată fermitatea împotriva celor care au dorit să ocupe și să asuprească Republica Moldova. Această luptă s-a dovedit a fi inegală, adversarii mei au fost prea numeroși și prea puternici, și astăzi regret că, prin diverse tertipuri și trădări, Moldova a fost preluată sub controlul forțelor străine, în mod direct sau prin intermediarii lor politici trădători”, scrie fostul președinte al PD.
De când a anunțat că a părăsit Republica Moldova, Vlad Plahotniuc a ieșit cu câteva mesaje în spațiul public, când a anunțat că depune mandatul de deputat, a transmis condoleanțe familiei lui Iurie Luncașu, dar și a criticat noua guvernare.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!