„Am ținut să depunem flori împreună cu cetățenii Republicii Moldova, cu care am apărat libertatea și democrața țării și cu care am trecut prin această zi și multe alte zile pe care le-am trăit sub regimul lui Plahotniuc”, a spus Maia Sandu.
„Dragostea pentru cetățeni și respectul pentru cei care au luptat anul trecut și nu doar anul trecut, pentru libertate și democrație, este mai importantă decât protocolul”, a mai adăugat Maia Sandu.
Pe de altă parte, Igor Dodon a spus că el a decis să respecte protocolul de stat și să depună flori alături de corpul diplomatic. „Au fost discuții diferite, să venim împreună la orele zece sau nu. Am considerat că trebuie să venim, odată ce au fost invitați toți diplomații, e un obicei care se referă la toate țările, ține de protocolul statului. Doamna prim-ministru a hotărât să vină mai târziu”, a declarat Dodon.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!