„În vara aceasta s-au întâmplat niște lucruri iresponsabile din partea a doi dintre asociații liceului”, a declarat Aureliu Silvestru.
Potrivit declarațiilor lui Silvestru, întregul colectiv de profesori din cadrul Liceului „Promete-Prim” și-a dat demisia. Astfel, aceștia vor putea fi angajați în cadrul noii instituții de învățământ „Prometeu-Protalent”, ce va fi inaugurat pe 2 septembrie curent.
Activitatea instituției va continua „cu aceiași profesori și aceiași elevi” pe strada Nicolae Iorga 2.
„Această nouă instituție de învățământ își va continua activitatea cu aceiași copiii, aceleași cadre dicactice, doar că fără cei doi asociați, care încearcă să ne pună bețe în roate”, a mai adăugat Aureliu Silvestru.
La sfârșitul întâlnirii, administrația liceului și părinții, printr-o rezoluție, au votat pentru rezilierea contractului semnat cu „Promete-Prim” și au semnat unul nou cu liceul „Prometeu-Protalent”, ce își va începe activitatea din data de 2 septembrie.
UNIMEDIA amimtește că după mai multe săptămâni de scandal în jurul Liceului „Prometeu-Prim” din Chișinău, în care la data de 3 iulie, după 28 de ani de activitate, Aurelian Silvestru a fost demis din funcția de director de către alți doi fondatori ai instituției, Stepan Cioclea și Nicu Roman, în urma unui conflict de interese, după cum afirmă ultimul, astăzi, 19 august, liceul vine cu un comunicat de presă prin care menționează că alegerea directorului instituției este o acțiune legală, iar acțiunile fondatorilor sunt în conformitate cu actele normative și reglatorii.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!