„Tehnic vorbind, au fost multiple criterii pentru care s-a dat punctaj. La candidații selectați nu s-a pus punctajul pentru că este secretar de stat la Ministerul Justiției sau că a fost ministrul Justiției, s-a pus punctajul pentru calitățile profesionale. Da, era un aspect de integritate și reputația personală, pentru care anumiți candidați au fost depunctați, însă este posibil că ei au câștigat în alte aspecte. Câns s-au acumuat punctele de la toți membrii acestei Comisii am obținut rezultatele care le-am văzut”, a declarat ministra Justiției, Olesea Stamate, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.
De menționat că Vladimir Grosu a câștigat și concursul organizat de Parlament pentru ocuparea funcției de judecători la CC, însă membrii comisiei guvernamentale nu au avut temei pentru a-l scoate din cursă.
„Domnul Grosu a fost selectat și de Parlament, și de Guvern. Noi nu am avut motive pentru a-l exclude din concursul la Guvern, deoarece el încă nu a fost numit de Parlament”, a mai adăugat Stamate.
UNIMEDIA amintește că după ore bune de interviuri cu cei 12 candidați, comisia guvernamentală a propus Guvernului 4 candidați: Liuba Șova; Eduard Șerbenco; Vladimir Grosu și Nicolae Roșca.
Maia Sandu a declarat că săptămâna viitoare la ședința Guvernului se va anunța decizia finală cu privire la cei doi judecători la CC.
Vezi AICI cum au votat membrii comisiei guvernamentale pentru candidații la funcția de judecător la Curtea Constituțională.
UNIMEDIA a analizat CV-urile acestora, unde am remarcat un membru PAS, un secretar de stat la Ministerul Justiției, un candidat care a câștigat și concursul organizat de Parlament pentru ocuparea funcției de judecători la CC și un cadru didactic universitar.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!