Astfel, din activitatea de secretar general al PDM, Botnari a obținut 28.851 de lei, adică 2.404 de lei lunar.
Alți 13.364 de lei și 389 de dolari declarați reprezintă dobânzile obținute de la BC „Mobiasbanca” SA.
Adunat, venitul pentru anul trecut al deputatului este de 49.163 de lei, ceea ce ar însemna 4.096 de lei lunar.
Constantin Botnari a reușit să-şi construiască la poalele pădurii de lângă Durleşti o locuinţă luxoasă, designul căreia aminteşte de Casa Albă de la Washington. În declarația sa de avere, Constantin Botnari declară casa de locuit de 340,5 metri patrați a cărei valoare cadastrală indicată e de 2.606.996 de lei. Aceasta casă, dar și un garaj de 150,9 m.p, sunt în posesia sa din anul 2015. Valoarea indicată a garajului este de 407.559 de lei.
Vedeți mai jos casa de peste două milioane de lei a deputatului nou ales.

La capitolul imobile, Botnari mai declară un apartament de 172,1m.p, procurat în 2013 și a cărui valoare este de 855.583 de lei.
Deputatul și-a construit un alt garaj de 15 m.p care ar costa șase mii de euro.
Deputatul democrat deține și un automobil de model Mercedes S350, anul fabricării 2005, pe care l-a procurat în 2006 cu 460.000 de lei.
În conturile bancare pe care le deține, Botnari declară 294.073 de lei, 26.762 de dolari SUA și 389 de euro.
La capitolul datorii, democratul indică 300 de mii de euro, dintre care 50 de mii luați cu dobândă de 0%, pe care trebuie să-i restituie în acest an, iar 250 de mii de euro - cu dobândă de 2,5%, pe care trebuie să-i întoarcă până în 2021.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!