„Cu privire la aberațiile nefondate aruncate de către cetățeanul Sorin Stati, nu pot răspunde și coerent, și pe înțelesul dumnealui în același timp. Cu toții avem un grad de înțelegere diferit.
Dacă aduci acuzații atât de grave, învinuiri, mai ales publice, trebuie și să-ți poți demonstra declarațiile cu probe, rezultate ale anchetelor, în caz contrar, orice cuvânt debitat, nu e cu nimic mai valoros decât un strigăt în neant”, a scris Damir pe pagina sa de Facebook.
La final, Damir a declarat că singura sa ocupație este promovarea sportului, și nu contrabanda.
„Într-un final, pentru cei care totuși vor continua să-mi denigreze imaginea, pot spune ferm, că nu am fost, nu sunt și nici nu voi fi implicat în scheme de contrabandă, ori alte activități care nu se aliniază cu legea. Singurul meu scop și ocupație din ultimii 14 ani a fost promovarea sportului, modului sănătos de viață și imaginea Republicii Moldova, dar voi .... continuați luptele voastre politice! Practicați sportul și mintea se va lumina”, a conchis acesta.

Potrivit lui Stati, contrabanda cu anabolizante ar fi fost controlată de finul de cununie al lui Vlad Plahotniuc, Dorin Damir.
„În 2009 erau 4 grupări, care nu lucrau centralizat. Eu am sesizat poliția, poliția economică a intentat un dosar penal, au făcut interceptări, ca pe urmă să-mi explice că totul e legal. Mai târziu eu am aflat că ei au intrat în schemă. Mai târziu schema a fost centralizată, din momentul în care Pavel Filip a devenit ministrul la Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor”, mai spune fostul director al MoldAtsa.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!