Întrebat de jurnaliști pentru ce se află la sediul legislativului, Ambasadorul UE la Chșinău, Peter Michalko a menționat că se află aici pentru a se întâlni cu „domnul Nicu Popescu care a fost numit ministru de Externe și Integrare Europeană în Guvernul condus de doamna Maia Sandu”.
Deocamdată, nu se cunoaște despre ce au discutat Nicolae Popescu și Peter Michalko la acea întrevedere.
Amintim că ieri, 12 iunie, Nicu Popescu, ministrul Afacerilor Externe din Guvernul Sandu a rechemat-o pe Cristina Balan, Ambasador în Statele Unite ale Americii, la Chișinău, pentru consultări. Prezența Cristinei Balan este solicitată la Chișinău pentru vineri, 14 iunie 2019.
Menționăm că în ultimele zile, tot mai multe instituții din extern și-au arătat sprijinul pentru noua guvernare de la Chișinău.
Comisia Internațională a Juriștilor anunță că salută decizia secretarului seneral al Consiliului Europei de a apela la Comisia de la Veneția cu rugămitea de publica urgent opinia referitor la criza constituțonală din Moldova.
Și Consiliul Uniunii Avocaților și-a exprimat „îngrijorarea față de hotărârile adoptate de către autoritatea de jurisdicție constituțională, deoarece în calitate de garant al supremației Constituției, nu a asigurat realizarea principiului separării și buna funcționare a puterilor în stat, dând dovadă de lipsă de independență în procesul de luare a deciziilor”.
UE, SUA și Federația Rusă au declarat că recunosc Parlamentul și Guvernul de la Chișinău.
Cu o declarația comună a venit Franța, Germania, Marea Britanie, Polonia și Suedia care afirmă că susțin Parlamentul Republicii Moldova, ca reprezentant al poporului moldovean, și ca cel mai bun loc pentru a discuta toate problemele politice, inclusiv cele controversate.
Departamentul de Stat al SUA a declarat că recunoaște legitimitatea Parlamentului și a noului Guvern.
Secretarul general al Consiliului Europei se arată „extrem de îngrijorat de ultimele evoluții din Republica Moldova” și spune că va cere „avizul urgent al Comisiei de la Veneția cu privire la ultimele decizii, inclusiv cu privire la condițiile de dizolvare a Parlamentului Republicii”.
Președintele Partidului Popular European, Joseph Daul, a scris că PD „trebuie să asigure imediat și pașnic transferul puterii către Parlament și Guvern”.
Și purtătorul de cuvânt al NATO a declarat că NATO urmărește cu îngrijorare criza politică din Republica Moldova.
De asemena, președintele rus, Vladimir Putin, a venit cu un mesaj de încurajare și susținere pentru Igor Dodon și partenerii de coaliție.
Imagini video - protv.md
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!