Ministerul Afacerilor Externe al României vine cu precizări, după ce Meleșcanu a declarat că nu recunoaște noul Guvern de la Chișinău

În legătură cu elementele apărute în spațiul public conform cărora „România nu recunoaște Guvernul Maia Sandu”, Ministerul Afacerilor Externe a venit cu unele precizări, menționând că paragraful citat reprezintă o secțiune scoasă din ansamblul declarațiilor de presă susținută de ministrul Teodor Meleșcanu.

Foto: IQUAM

„Paragraful citat reprezintă o secțiune scoasă din ansamblul declarațiilor de presă și un răspuns la o întrebare specifică adresată ministrului Afacerilor Axterne, Teodor Meleșcanu: [Reporter: Domnule ministru, în acest moment România recunoaște noul guvern condus de Maia Sandu]

- Pentru o corectă informare a publicului redăm transcriptul secțiunii din declarația de presă susținută astăzi, 10 iunie 2019: „Din punct de vedere diplomatic, nu există o instituție a recunoașterii guvernelor. Singura modalitate este recunoașterea statelor în dreptul internațional. Fiecare stat are dreptul să își aleagă guvernul. Noi suntem preocupați pentru că există o situație explozivă la ora actuală la Chișinău. Trebuie găsite modalități de a se depăși această situație”.

„Menționăm că poziția oficială a României, exprimată de Președintele și Guvernul României, a fost comunicată inclusiv de ministrul Teodor Meleșcanu cu acest prilej”, se arată într-un comunicat de presă.

„România, ca stat membru care deține Președinția Consiliului UE și susține ferm parcursul european al Republicii Moldova, am făcut un apel la toate forțele politice să respecte procesul democratic și voința cetățenilor exprimată prin vot la alegerile din februarie 2019. A fost un apel la calm, reținere și dialog politic. Credem că cetățenii din Republica Moldova au nevoie de o soluție negociată politic care să asigure prosperitatea, continuarea reformelor și consolidarea parcursului proeuropean. Stabilitatea Republicii Moldova este esențială pentru continuarea parcursului său european. România rămâne ferm angajată în susținerea parcursului european al Republicii Moldova, în baza unui angajament real și a unor garanții că acesta se va realiza”, a declarat ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, în cadrul conferinței de presă de luni.

Menționăm că în contextul evenimentelor care au loc în ultimele zile la Chișinău, președintele României, Klaus Iohannis, a lansat ieri un apel pentru respectarea democrației și a statului de drept în contextul crizei politice din Republica Moldova.

Totodată, expertul român de la „Expert Forum”, Sorin Ioniță, a comentat ultimele evenimente politice care au avut loc la Chișinău și reacția întârziată a autorităților de la București în acest context. Într-un interviu oferit pentru RFI România, Ioniţă a declarat că anumiţi oameni de la Bucureşti, din diverse instituţii, ar fi deranjaţi de situaţia de la Chişinău şi anume căderea guvernării Plahotniuc, afirmând că „se pot afla lucruri și despre ei”.

Amintim că Departamentul de Stat al SUA a declarat că recunoaște legitimitatea Parlamentului și a noului Guvern.

Secretarul general al Consiliului Europei se arată „extrem de îngrijorat de ultimele evoluții din Republica Moldova” și spune că va cere „avizul urgent al Comisiei de la Veneția cu privire la ultimele decizii, inclusiv cu privire la condițiile de dizolvare a Parlamentului Republicii”.

Președintele Partidului Popular European, Joseph Daul, a scris că PD „trebuie să asigure imediat și pașnic transferul puterii către Parlament și Guvern”.

Și purtătorul de cuvânt al NATO a declarat că NATO urmărește cu îngrijorare criza politică din Republica Moldova.

Scurt, despre ce se întâmplă la Chișinău:

La data de 8 iunie 2019, ACUM și PSRM au semnat un acord temporar de colaborare și formare a unei majorități parlamentare.

Astfel, în funcția de președintă a Parlamentului a fost votată Zinaida Greceanîi, iar șefă a Guvernului a fost desemnată Maia Sandu.

În aceeași zi a fost învestit în funcție noul Guvern.

Curtea Constituțională a emis mai multe hotărâri prin care a anunțat că toate legile și hotărârile adoptate în acea zi se declară neconstituţionale. Curtea Constituțională a declarat neconstituţională Hotărârea adoptată de deputaţii Parlamentului pentru alegerea Zinaidei Greceanîi în funcţia de preşedinte al Legislativului.

Tot în data de 8 iunie, Curtea a declarat neconstituțional decretul de numire în funcția de prim-ministru a Maiei Sandu și a noului Guvern.

În aceeași zi, Partidul Democrat a anunțat proteste. Sute de oameni au fost aduși din toată republica la Chișinău. Au fost instalate corturi, iar oamenii au rămas peste noapte să doarmă în stradă, în semn de protest.

La data de 9 iunie, CC l-a suspendat pe Igor Dodon din funcția de președinte al țării și l-a numit pe Pavel FIlip președinte interimar. Pavel Filip a semnat decretul privind organizarea de alegerilor anticipate la data de 6 septembrie 2019, care este o zi de vineri.

Tot ieri, la Chișinău, au avut loc proteste organizate de Partidul Democrat.


Pub