Aruncate de la înălțime, păsările s-au lovit la picioare și au rămas țintuite la pământ, în soare, în curtea Președinției.
Mândri de fapta lor, liderii democrați, însoțiți de pază de corp, au pornit înapoi, prin mulțime, spre Guvern.
Scurt, despre ce se întâmplă la Chișinău:
La data de 8 iunie 2019, ACUM și PSRM au semnat un acord temporar de colaborare și formare a unei majorități parlamentare.
Astfel, în funcția de președintă a Parlamentului a fost votată Zinaida Greceanîi, iar șefă a Guvernului a fost desemnată Maia Sandu.
În aceeași zi a fost învestit în funcție noul Guvern.
Curtea Constituțională a emis mai multe hotărâri prin care a anunțat că toate legile și hotărârile adoptate în acea zi se declară neconstituţionale. Curtea Constituțională a declarat neconstituţională Hotărârea adoptată de deputaţii Parlamentului pentru alegerea Zinaidei Greceanîi în funcţia de preşedinte al Legislativului. Tot în data de 8 iunie, Curtea a declarat neconstituțional decretul de numire în funcția de prim-ministru a Maiei Sandu și a noului Guvern.
În aceeași zi, Partidul Democrat a anunțat proteste. Sute de oameni au fost aduși din toată republica la Chișinău. Au fost instalate corturi, iar oamenii au rămas peste noapte să doarmă în stradă, în semn de protest.
Astăzi, CC l-a suspendat pe Igor Dodon din funcția de președinte al țării și l-a numit pe Pavel FIlip președinte interimar. Pavel Filip a semnat decretul privind organizarea de alegerilor anticipate la data de 6 septembrie 2019, care este o zi de vineri.
Între timp, la Chișinău, au loc proteste organizate de Partidul Democrat.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!