(video) Andrei Năstase și Maia Sandu, despre condamnarea lui Liviu Dragnea: Este un succes pentru societatea românească

Un succes și o lovitură dată corupției române. Astfel a catalogat liderii Blocului ACUM, Andrei Năstase și Maia Sandu, condamnarea președintelui PSD din România, Liviu Dragnea.

„Este un succes pentru societatea românească. Este un succes pentru toți cei care își doresc ca în România statul de drept să primeze. Este un succes și pentru noua clasă politică de la București, pentru că iată decizia de a-l condamna pe Dragnea vine după un uriaș eșec a acestui individ și al grupării sale”, a precizat Năstase.

„Maia Sandu a catalogat această condamnare ca fiind o încurajare pentru cei care vor să scape de corupție și în același timp ar trebui să fie o lecție pentru cei corupți, inclusiv pentru cei din RM și pentru cei care își slujesc stăpânul astăzi trebuie să înțeleagă că va veni un sfârșit al stăpânului. Pentru că cu cât mai mult îl slujesc, cu atât mai mare este responsabilitatea lor pentru ceea ce se întâmplă în RM”, a menționat Sandu.

UNIMEDIA aminteșet că Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani și 5 luni pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu în dosarul “DGASPC Teleorman”, care viza angajarea fictivă a Adrianei Botorogeanu şi a Anisei Niculina Stoica.

Potrivit DNA, cele două angajate nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul organizaţiei PSD Teleorman.

DNA mai susţine că, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, Liviu Dragnea coordona şi controla activitatea DGASPC Teleorman, instituţie în cadrul căreia au fost încadrate Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Procurorii afirmă că Liviu Dragnea a determinat-o pe Anisa Niculina Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman.

Dragnea mai este acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman.


Pub