„Gheorghe Petic zace în pușcăria regimului, nevinovat. Este supus celui mai inuman și degradant tratament posibil. Flămând, fără asistență medicală și cu încălcarea voluntară a celor mai elementare drepturi. In secolul XXI, într-o țară care se vrea europeană, omul este încarcerat pentru motivul că s- a opus unui regim criminal, că a deconspirat ilegalități si scheme de contrabandă cu țigări, care au prejudiciat bugetul Republicii Moldova cu sute de milioane de lei. Este purtat prin pușcării de parcă ar fi cel mai de temut terorist. Este bătut, torturat și supus actelor degradante de către reprezentanții organelor de drept! De acei care sunt plătiți din banii nostri. Și care fac asta cu tenacitatea unor alienati scăpați din ospiciu”, a scris deputatul ACUM, Chiril Moțpan, pe pagina sa de Facebook.

UNIMEDIA amintește că susținătoarea lui Petic, Irina Arhire, spune că Gheorghe Petic, ar fi fost snopit în bătaie, la data de 21 aprilie, de către angajații Penitenciarului nr.13 și interzise apeluri telefonice timp de trei luni, însă Administrația Națională a Penitenciarelor a neagat acuzațiile.
De menționat că un nou dosar a fost deschis pe numele fostului polițist de frontieră, Gheorghe Petic. Acesta este cercetat pentru huliganism, care ar fi avut loc în 2003. Dacă va fi găsit vinovat de cele încriminate, Petic riscă 7 ani de pușcărie. Petic se declară nevinovat.
Amintim că la 20 martie curent, liderul OT Ungheni ai Platformei DA, Gheorghe Petic, a fost condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare.
Decizia a fost luată într-un dosar intentat pe numele acestuia, în care este învinuit de viol.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!