Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Donaţiile pentru reconstrucţia Catedralei Notre-Dame…

Donaţiile pentru reconstrucţia Catedralei Notre-Dame au ajuns la 750 milioane de euro

Foto: independent.co.uk/

De la Apple şi până la Banca Centrală Europeană, mii de anonimi sau deţinătorii unor mari averi s-au mobilizat rapid pentru a finanţa reconstrucţia catedralei Notre-Dame, donaţiile promise până acum ajungând la cel puţin 750 milioane de euro, transmite Agerpres.

Mai mulţi francezi deţinători ai unor averi impresionante au deschis imediat carnetul de cecuri: familia Pinault a promis 100 milioane de euro, urmată la câteva ore de grupul de lux LVMH şi familia Arnault, deţinătorii celei mai mari averi din Franţa, care au anunţat o donaţie de 200 milioane de euro, la fel ca şi familia Bettencourt-Meyers şi grupul L’Oréal.

Elanul de solidaritate a depăşit frontierele Franţei. Grupul informatic american Apple va contribui la eforturile de reconstrucţie a acestei catedrale care este un „simbol al speranţei”, a anunţat directorul general Tim Cook într-un mesaj publicat pe Twitter. Miliardarul brazilian Lily Safra a făcut şi el o donaţie importantă iar americanul Henry Kravis, co-fondatorul fondului de investiţii KKR, va contribui şi el cu 10 milioane de dolari.

Încă de luni seara, preşedintele Macron a confirmat că va fi lansată o campanie de subscripţie naţională pentru lucrările de reconstrucţie care se anunţă lungi şi dificile. 

Catedrala Notre-Dame din capitala franceză a fost devastată timp de 12 ore, începând de luni seară, de un incendiu violent care i-a afectat puternic structura şi a făcut să se prăbuşească turla sa în formă de săgeată, cu o înălţime 93 de metri.

Foto: independent.co.uk

Îți mulțumim că citești ZdG.md!

Oferim în continuare informații gratuite tuturor, dar cu susținerea cititorilor noștri am putea reuși să facem mai multe investigații, știri, reportaje, editoriale, texte explicative, materiale video și alte produse jurnalistice de interes public.

Susține dezvoltarea jurnalismului de investigație cu o donație prin MIA Plăți Instant, scanând codul QR alăturat.



Pentru mai multe opțiuni de a dona, precum și pentru a perfecta un abonament la ediția tipărită a Ziarului de Gardă, accesați ZdG.one

Dacă doriți să cunoașteți cât costă și cine plătește ZdG — vedeți sursele de finanțare ale ZdG.

Publicitate1