Parlamentarii au aprobat, cu 420 de voturi pentru şi 110 împotrivă, moţiunea guvernului. Guvernul a fost nevoit să supună la vot decizia după ce parlamentul britanic a adoptat luni o lege care îi dă puterea să supervizeze şi să efectueze schimbări în solicitarea Theresei May de a prelungi perioada de negociere a articolului 50 al Tratatului pentru a doua oară.
Discuţiile cu opoziţia laburistă pentru a încerca ieşirea din impasul Brexitului vor fi reluate după summitul UE de miercuri, a anunţat între timp guvernul britanic, dând de înţeles că dialogul nu s-a soldat încă cu un acord, potrivit France Presse.
Calificând drept "constructive" ultimele discuţii din cursul după-amiezii de marţi, guvernul a subliniat într-un comunicat că "cele două părţi au convenit să se revadă joi, după încheierea Consiliului European" consacrat Brexitului.
Dialogul cu Partidul Laburist a fost lansat miercurea trecută, în contextul incapacităţii premierului Theresa May de a obţine votarea acordului de divorţ cu UE de către Parlamentul britanic.
"Rămânem total angajaţi să ducem Brexitul la bun sfârşit, existând de ambele părţi voinţa de a munci din greu pentru a ne pune de acord asupra unui mod de a progresa, conştienţi de urgenţa evitării organizării de alegeri europene", a adăugat guvernul.
Luni, liderul Partidului Laburist, Jeremy Corbyn, a reproşat guvernului că refuză "să deplaseze liniile roşii iniţiale". Partidul său este partizanul rămânerii în uniunea vamală europeană - care prevede o politică vamală şi comercială comună - în timp ce Theresa May a afirmat mereu că doreşte ieşirea ţării din uniunea vamală, pentru ca aceasta să poată încheia liber acorduri comerciale cu ţările terţe, scrie agerpres.ro
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!