Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Cine este noul președinte al…

Cine este noul președinte al Academiei de Științe a Moldovei

Foto: telegraph.md

Academicianul Ion Tighineanu a fost ales președinte al Academiei de Științe a Moldovei. Decizia a fost luată în cadrul Adunării Generale a Academiei, după ce candidatura lui Tighineanu a fost propusă de cele trei secții de științe ale instituției.

Noul președinte al Academiei de Științe este specialist în nanotehnologii, autor peste 700 de lucrări științifice. Ion Tighineanu a ocupat anterior funcția de prim-vicepreședinte și președinte interimar al Academiei de Științe a Moldovei. Din 1998 până în 2004 a fost prorector la Universitata Tehnică a Moldovei, iar timp de un an a fost și profesor la Universitatea din Michigan, SUA.

Tighineanu este deţinător al Premiului Naţional al Republicii Moldova în domeniul Ştiinţei şi Tehnicii, Diplomei de Merit a CSŞDT şi a Ordinului „Gloria Muncii”. A fost nominalizat „Savantul Anului 2005” în domeniul ştiinţelor reale, fiind și autorul a sute de lucrări științifice.

Conform Codului cu privire le știință și inovare al R. Moldova, președintele Academiei de Științe este ales de Adunarea generală prin vot secret, pentru o perioadă de 4 ani, fiind responsabil în fața Adunării generale și Guvernului de activitatea sa.

Fotoliul de președinte al Academiei de Științe a rămas vacant după ce Gheorghe Duca și-a dat demisia din această funcție.

Îți mulțumim că citești ZdG.md!

Oferim în continuare informații gratuite tuturor, dar cu susținerea cititorilor noștri am putea reuși să facem mai multe investigații, știri, reportaje, editoriale, texte explicative, materiale video și alte produse jurnalistice de interes public.

Susține dezvoltarea jurnalismului de investigație cu o donație prin MIA Plăți Instant, scanând codul QR alăturat.



Pentru mai multe opțiuni de a dona, precum și pentru a perfecta un abonament la ediția tipărită a Ziarului de Gardă, accesați ZdG.one

Dacă doriți să cunoașteți cât costă și cine plătește ZdG — vedeți sursele de finanțare ale ZdG.

Publicitate1