În organismul lui Petro Poroșenko nu au fost descoperite substanțe cu efect psihotrop, potrivit testului-express

În organismul candidatului pentru funcția de președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, nu au fost descoperite substanțe cu efecte psihotrope, potrivit rezultatelor testului express al analizei de sânge, scrie unian.net.

Foto: unian.net

Lui Poroșenko i-au fost prelevate probele de sânge, urină și păr. Potrivit medicului-șef al Spitalului narcologic din Kiev, Vladimir Iarîi, în organismul lui Poroșenko nu au fost descoprite urme de alcool sau droguri.

Amintim că azi-dimineața, candidații Zelenskii și Poroșenko au dat analizele pentru identificarea prezenței substanțelor psihotrope în organism.

Vladimir Zelenskii a dat analiza de sânge în centrul privat de recoltare a analizelor, „Evrolab”. Candidatul nu a acceptat să dea analiza în incinta stadionului „Olimpiskii”, așa cum a propus Poroșenko, întrucât nu ar avea încredere în punctul medical al stadionului, care este o instituție de stat.

Petro Poroșenko a dat analiza de sânge la punctul medical de pe stadionul Olimpiiskii din Kiev.

Amintim că Zelenski l-a invitat pe contracanditatul său, actualul președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, la dezbateri pe Stadionul Olimpic de la Kiev.

Petro Poroșenko a răspuns printr-un video propunerii lui Vladimir Zelenski. Dânsul a menționat că legea electorală determină desfășurarea dezbaterilor între candidați în ultima vineri înainte de ziua re-votării, între ora 19:00 și 22:00.

A doua rundă a alegerilor este programată pentru data de 21 aprilie.


Pub