Un caz recent este al unei paciente în vârstă de 2 ani și 6 luni din mun. Chișinău, care după ce a înghițit o monedă de un leu a fost transportată de urgență în cadrul Secției Endoscopie a IMC. Intervenția de extragere a corpului străin din tractul digestiv a decurs cu succes, iar pacienta a fost deja externată la domiciliu.



De la începutul acestui an a fost efectuate deja 16 intervenții de extragere a corpurilor străine din tractul digestiv superior la copii, dintre care în șapte cazuri fiind vorba de înghițirea unor monede.
Specialiștii Institutului Mamei și Copilului recomandă să fie respectate câteva reguli de bază pentru a preveni inhalarea sau înghițirea obiectelor străine de către copii:
- nu aduceți în casă substanțe chimice în recipiente care sunt atractive pentru copil și nu le puneți în locuri ușor accesibile;
- evitați să-i dați copilului sau să-l puneți în contact cu obiecte de mici dimensiuni, cel puțin până la 3 ani;
- fiți precaut și supravegheați-l mereu.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!