Conform unor surse locale, explozia a avut loc în zona industrială Vallingby, mai multe clădiri fiind afectate printre care şi un hotel. Poliţia a informat că cinci persoane au fost rănite în explozie, cel puţin două dintre ele fiind transportate la spital, scrie News.ro.
Nu este cunoscută cauza exploziei, însă conform surselor mai multe maşini, case şi sedii ale unor companii din zonă au fost afectate semnificativ.
Mustafa Yildiz, un martor al exploziei, a declarat pentru postul local de radio că a fost trezit în jurul orei locale 01:00 de zgomotul puternic creat de explozie, care i-a zguduit casa.
Purtătorul de cuvânt al poliţiei, Fredrik Andersson, a declarat că zona a fost izolată şi că a fost lansată o investigaţie.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!