De asemenea, proiectul prevede instalarea iluminatului nocturn și a mobilierului urban, reconstrucția zonelor verzi din preajmă și a terenului adiacent, renovarea căilor de acces spre havuz, precum și infrastructură specială pentru căruțuri și persoane care se deplasează în scaun rulant.
În prezent sunt executate lucrări de demolare a vechiului obiectiv, după care constructorii vor începe lucrările de terasament și pregătire a fundației pentru noua fântână arteziană. Lucrările de reconstrucție vor dura 3,5 luni, iar în acest sens, din bugetul municipal au fost alocate 3,6 mil. lei.
Renovarea havuzului este parte a Proiectului de reabilitare a Parcului „Valea Trandafirilor", unde deja a fost reconstruită rețeaua de iluminat public pe bază de LED. Urmează alte lucrări importante precum: reabilitarea integrală a aleilor, construcția Skateparkului, terenului de minifotbal, celui de volei și construcția /reabilitarea WC-urilor publice.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!