Walker a devenit un idol al adolescenţilor în timp ce activa în formaţia „The Walker Brothers”, influenţând numeroşi muzicieni, de la David Bowie la Jarvis Cocker. O figură retrasă şi contradictorie, Walker nu s-a împăcat niciodată cu statutul său de vedetă pop.
El a scris melodii care includeau adesea referințe la personaje marginale, dar şi la personalităţi precum Iosif Stalin, potrivit Agerpres.
După „Climate of Hunter”, în 1984, artistul a părăsit muzica timp de aproape un deceniu, întorcându-se la mijlocul anilor ’90 cu albumul „Tilt”. Walker a colaborat cu Pulp, producând albumul „We Love Life” din 2001, iar recent terminase muzica pentru filmul cu Natalie Portman „Vox Lux”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!