Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, împreună cu ministrul Finanțelor, Ion Chicu, au avut o întrevedere cu reprezentanții misiunea Fondului Monetar Internațional (FMI), condusă de Ruben Atoyan, care se află în vizită de lucru în Republica Moldova.
Oficialii au discutat despre rezultatele economice înregistrate de țara noastră în anul 2018, planul de acțiuni privind implementarea programelor pentru anul 2019, precum și prognozele macroeconomice pentru 2019.
În cadrul discuțiilor Chiril Gaburici și-a exprimat aprecierea pentru suportul acordat de FMI țării noastre și a reiterat necesitatea de a duce la bun sfârșit implementarea agendei de reforme. De asemenea, ministrul a informat misiunea Fondului Monetar Internațional despre măsurile întreprinse de Guvern pentru a facilita și dezvolta activitatea mediului de afaceri.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!