Premiile pentru jubilee sau aniversări ale sportivilor și antrenorilor, majorate până la 50 de mii de lei

Premiile oferite pentru jubilee ori aniversări ale sportivilor ori antrenorilor, retragerea din activitate a sportivilor devaloare intemaţională ori pentru alte acţiuni speciale vor fi majorate până la 50 000 de lei.

Foto: Sixif

Guvernul a aprobat un proiect care prevede două modificări la Hotărîrea Guvernului privind Normele financiare pentru activitatea sportivă.

Prima modificare este substituirea Ministerului Tineretului şi Sportului, care a fost fuzionat cu alte ministere şi ca rezultat a fost fondat Ministerul Educaţiei, Culturii si Cercetării.

A doua modificare prevede majorarea premiilor până la 50 000 de lei pentru jubilee ori aniversări ale sportivilor ori antrenorilor, retragerea din activitate a sportivilor devaloare intemaţională ori pentru alte acţiuni speciale.

Anterior, Hotărârea prevedea premii în mărime de până la 3000 lei.

„Mărimea premiului respectiv nu corespunde realităţilor sociale, economice şi sportive. Astfel, Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării propune ca scop a mări premiul respectiv până la suma de 50 000 lei.

Până la etapa actuală, în sportul moldovenesc au apărut sportivi care au obţinut rezultate înalte la Campionate Mondiale şi Campionate Europene, devenind sportivi de talie intemaţională. Prin activităţile sale aceştia au promovat imaginea Republicii Moldovaîn străinătate.

Unii dintre aceştia sportivi sunt: Radu Albot, Victor Ciobanu, Ion Lazarenco, Anastasia Nichita etc”, se motivează în nota informativă.


Pub