Curtea de Apel Chișinău a anulat sentința Judecătoriei Rîșcani, prin care cei doi frați au fost achitați de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
Acestora le-a fost incriminat că, în diferite perioade de timp, au pretins și ulterior unul dintre ei, care era colaborator de poliție, a primit suma de 1000 euro pentru a o transmite unui procuror din Procuratura mun. Chişinău, asupra căruia susţinea că are influenţă şi îl poate determina să claseze o cauză penală pornită în privinţa victimei pe faptul escrocheriei, precum și pentru a-i fi restituite bunuri ridicate de la aceasta.
Astfel, în rezultatul susținerii apelului de către Procuratura Anticorupție în comun cu Procuratura de circumscripție Chișinău, apelul procurorului a fost admis, iar inculpații au fost condamnați la 3 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de 3 ani.
Totodată inculpatul care activează în calitate de polițist a fost privat de dreptul de a ocupa funcții publice pe un termen de 5 ani.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!