ntr-o singură întâlnire.
„Mâine, conferinţa preşedinţilor, respectiv liderii grupurilor politice, vor valida echipa de negociere a Parlamentului European (PE), adică cei doi preşedinţi ai comisiilor LIBE şi CONT. Aceşti doi negociatori vor întâlni viitoarea preşedinţie, cea finlandeză. Cum e un singur nume şi cum e de aşteptat ca Guvernul finlandez să spună OK, pentru că este un susţinător al luptei anticorupţie, probabil că într-o singură şedinţă se va rezolva. Prin urmare, în viitoarea sesiune a Parlamentului European, din 26-28 martie, se va da şi votul”, a precizat Cristian Preda.
Eurodeputatul a explicat că PE nu şi-a propus să meargă la negociere cu un calasament. „Noi selectăm şi ne ducem cu acest nume (Laura Codruţa Kovesi - n.r.)”, a subliniat Preda, acuzând Guvernul român de rea intenţie atunci când a provocat un vot anticipat în Consiliu.
„În general, pe indiferent de temă, Consiliul nu va spune «ignorăm votul din Parlament». Nu avem guverne care să dispreţuiască votul. Tot ceea ce s-a fabricat, că ar fi diverse clasamente, că s-ar putea relua procedurile, ca Franţa ar susţine în continuare candidatul francez, sunt lucruri care servesc intimidării şi creării acestei emoţii publice”, a mai declarat europarlamentarul.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!