După multe plângeri, YouTube a confirmat faptul că platforma sa are o problemă, în clipurile dedicate copiilor fiind prezenţi în comentarii mai mulţi utilizatori care încearcă să atragă minori. Întrucât companiile care cumpără spaţiu de reclamă pe clipuri pentru copii au ameninţat că îşi retrag suportul atât timp cât astfel de practici sunt acceptate pe platformă, YouTube nu a avut de ales decât să ia o decizie rapidă, scrie go4it.ro.
Momentan, toate clipurile cu şi pentru minori au comentariile complet închise. Zeci de milioane de clipuri video publicate pe YouTube nu mai afişează secţiunea de comentarii, iar conturile care au fost raportate pentru comportament ciudat, care să atragă copiii în conversaţii, au fost suspendate. YouTube va lucra acum pentru a realiza un algoritm care să depisteze automat astfel de comportament.
Totul se va întoarce la normal imediat ce YouTube pune la punct sistemele de protecţie, care vor asigura în viitor experienţa de utilizare a copiiilor şi va scădea riscul pentru aceştia de a intra în contact cu pedofilii care folosesc platforma.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!