„Deputații aleși ai Blocului ACUM trebuie să-și asume criza, pe care o provoacă în țară, în cazul în care refuză dialogul și aleg calea haosului. Într-o astfel de situație, pentru noi prioritar va fi să protejăm cetățenii, astfel încât ei să nu aibă de suferit. Nu este însă cazul să anticipez mai mult. Ceea ce vă spun sigur este că Partidul Democrat va face tot ce poate din punct de vedere politic pentru evitarea unei noi crize, de tipul celei în care era țara la începutul anului 2016, vom face tot ce este posibil pentru ca cetățenii să nu mai treacă prin astfel de momente”, a declarat Vlad Plahotniuc, într-un interviu pentru deschide.md.
UNIMEDIA amintește că Partidul Democrat cere partidelor PAS și Platforma DA să facă o alianță cu PD. În acest sens, Partidul Democrat a trimis scrisori prin care cheamă partidele la discuții.
Partidului Acțiune și Solidaritate spune că nu are de gând să răspundă la această scrisoare.
„Nu le-am răspuns și nici nu le vom răspunde. Plahotniuc și PD au furat, au mințit, au umplut țara cu propria murdărie, iar în prezent caută târguri? Pentru ce? Ca să poată fura mai departe? Avem prea mult respect pentru cetățeni ca să intrăm în târguri cu bandiții. Le recomandăm să nu mai piardă timpul cu scrisorele”, se arată într-o reacție oferită pentru UNIMEDIA de către reprezentanții Blocului ACUM.
UNIMEDIA amintește că deputatul Sergiu Sîrbu cere Curții Constituționale să se expună pe margine împuternicirilor unui guvern în exercițiu în cazul unui blocaj parlamentar. O sesizare în acest sens a fost depusă la CC.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!