Maria Ciobanu: „Gustul unei victorii îl simți doar atunci cânt bătălia este inegală”

Câștigătoarea în circumscripția 14, Maria Ciobanu, le-a mulțumit tuturor persoanelor care au votat-o, dar și celor care au ajutat-o în această campanie electorală.

Foto: UNIMEDIA

„Gustul unei victorii îl simți doar atunci cânt bătălia este inegală. La Telenești, probabil, ca nicăieri în altă parte toate instituțiile descentralizate și serviciile desconcentrate în teritoriu, aproape toți primarii, preoți, întreaga conducere a raionului au făcut front comun împotriva Blocului electoral ACUM DA/PAS și împotriva candidatului blocului. Noi, în schimb, am avut de partea noastră lumea bună, lume care nu se vinde, nu trădează și nu renunță la principii și valori general-umane. Și am mai avut o echipă extraordinară de tineri, care a făcut dovada faptului că schimbarea trebuie și poate fi făcută. Vă mulțumesc tuturor și fiecăruia în parte. Te iubesc, Telenești!”, conchis aceasta.

UNIMEDIA precizează că Maria Ciobanu a câștigat circumscripția cu 33,17% din voturi.


Pub