În discursul său despre mizele alegerilor europarlamentare, Orban a atacat, la grămadă, imigrația, stânga politică, pe vechiul său inamic George Soros, dar și pe vicepreședintele Comisiei Europene, olandezul Frans Timmermans.
Este doar una din cele câteva măsuri anunțate de premierul maghiar, pe lângă împrumuturi acordate tinerelor cupluri, în funcție de numărul de copii, bani pentru achiziționarea de mașini de familie și construirea de noi creșe și grădinițe.
Guvernul a promis, de asemenea și un fel de concediu de maternitate sau de paternitate pentru bunici. Viktor Orban, tatăl a cinci copii, nu a detaliat modul în care guvernul va acoperi costurile măsurilor anunțate, scrie stirileprotv.ro
Viktor Orban, prim-ministru al Ungariei: ″În prezent, stânga europeană a devenit campioană speculatorilor, a cetățeniei globale, a guvernului mondial și, mai nou, a migrației. Imigrația este groparul națiunilor, al familiei, al modului creștin de viață. Purtăm o bătălie cu asta de când George Soros a numit un socialist, pe numele lui Frans Timmermans, în fruntea forțelor pro-imigrație. Despre asta e vorba la alegerile europene! Femeile care nasc și cresc cel puțin 4 copii vor fi scutite pe viață de la plata impozitelor. Acesta este răspunsul Ungariei, nu imigrația!”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!