„Vă scriu din numele unor angajați ai Institutului Mamei și Copilului din capitală care sunt consternați de construcția care va fi în curând ridicată pe unicul spațiu verde rămas al Institutului. De curând un teritoriu a fost îngrădit și au pornit lucrările construcției unei biserici. Pe teritoriul instituției deja există o biserică care funcționează în incinta unei încăperi auxiliare”, se scrie în mesaj.
Sursa menționată mai sus scrie că anterior pe același teritoriu era preconizată construcția unei parcări cu plata pentru a ameliora situația existentă la moment: mașini parcate haotic pe gazon, trotuare care îngreunează accesul ambulanțelor pe teritoriul cât și creează inconveniente la deplasarea pacienților pe teritoriu.
„Din păcate la întrebările noastre administrația nu vrea să ne comunice detalii referitor la construcția care urmează a fi făcută totodată în împrejurime nu există nici un panou informativ cu detaliile obiectului care se construiește”, se mai arată în mesaj.
Contactat telefonic, serviciul de presă al instituției a declarat pentru UNIMEDIA că construcția este autorizată și se construiește în baza unui acord dintre proprietar și administrația instituției. Reprezentantul Institutului Mamei și Copilului a declarat că va veni ulterior cu mai multe detalii.




Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!