Potrivit ofițerului de presă al IP Bălți, Eugenia Molceanov, tânăra și victima au fost surprinși de suspect ieșind din blocul în care locuiau.
Între bănuit și victimă s-a iscat un conflict, care a degenerat într-o bătaie. Individul a scos un cuțit din buzunar și i-a aplicat mai multe lovituri de cuțit victimei. Soția suspectului a încercat să îi despartă, însă și ea a primit două leziuni de cuțit pe umărul drept.
În urma leziunilor, bărbatul de 38 de ani decedat, iar tânăra, în vârstă de 28 de ani, a fost dusă la spital.
Individul, în vârstă de 35 de ani, a fost reținut pentru 72 de ore. Acesta riscă închisoare de până la 15 ani.
După ce a fost reținut, suspectul le-a declarat oamenilor legii că nu mai locuiește cu soția sa de câteva luni și că a fost nevoit să se mute din apartamentul ei în urma unei cerți.
Cuplul are împreună doi copii minori.
UNIMEDIA precizează faptul că persoana decedată era cetățean a României.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!