Riscul de a dezvolta "o gamă largă" de boli netransmisibile, inclusiv afecţiuni cardiovasculare, poate fi redus cu până la o treime prin adoptarea unei alimentaţii care include cereale, leguminoase şi pâine integrală, transmite Agerpres.
Specialişti de la Universitatea Otago din Noua Zeelandă au analizat studii clinice şi cercetări realizate în ultimele patru decenii, la care au participat peste un milion de persoane. Concluziile analizei au fost publicate vineri în jurnalul Lancet.
Pentru fiecare 1.000 de participanţi la cele 243 de cercetări şi studii clinice, aportul ridicat de fibre alimentare a fost echivalent cu o scădere cu 13 a numărului de cazuri de deces şi cu 6 a celui de boli coronariere în comparaţie cu persoanele cu o alimentaţie săracă în fibre.
Potrivit dr. Andrew Reynolds, autor principal al studiului, rezultatele au demonstrat dovada clară a faptului că oamenii ar trebui să crească aportul de fibre alimentare. "Studiul nostru indică faptul că ar trebui să avem cel puţin 25 - 29 de grame de fibre în alimentaţia zilnică, deşi cea mai mare parte dintre noi consumăm mai puţin de 20 de grame de fibre pe zi", a explicat specialistul.
Cercetarea a fost comandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) care intenţionează să dezvolte noi recomandări privind aportul optim zilnic de fibre.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!