Compania Fly One a fost creată la 30.09.2015, în timp ce Vladimir Cebotari era ministru al Justiței. Atunci soția sa avea calitatea de fondatoare cu o cotă-parte de 40%. În a doua jumătate a anului 2016 această cotă a fost înstrăinată.
Solicitat de Moldova Curată să explice de ce, în anul 2018, indică în declarația de avere câștiguri din dividendele acestei companii, unde familia sa nu mai participă, Vladimir Cebotari, a răspuns că, ”de aproximativ o lună”, contractul de vânzare-cumpărare a cotei-părți, încheiat în 2016, a fost reziliat, iar soția sa și-a redobândit cele 40% din capitalul social.
Firma Sanair Servicea prestat servicii Ministerului Justiției. ”Când eram ministru soția mea nu avea cotă în această companie”.
Cât privește compania Sanair Service SRL, aceasta a fost fondată în anul 2008 și înregistrată la Comrat. Soția lui Vladimir Cebotari deține în prezent o cotă de 27 la sută. Tot atât deține în această companie și Mircea Maleca, care este în prezent administrator al companiei Fly One, iar în trecut – șef al Administrației de Stat a Aviației Civile și director al companiei Air Moldova, transmite portalul moldovacurata.md.
Sanair Service SRL, specializată în activități ale agențiilor de voyaj și transport, a obținut în anul 2017, când Vladimir Cebotari era ministru al Justiției, două contracte de achiziții publice la acest minister, arată pagina web a Agenției Achiziții Publice. A livrat bilete de avion în valoare totală de 83 647 de lei.
Solicitat de Moldova Curată, Vladimir Cebotari a spus că în acea perioadă soția sa nu era fondatoare în această companie și că a cumpărat cota-parte ulterior, de aceea nu ar putea fi vorba despre un conflict de interese.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!