Librăria este un loc obligatoriu de pelerinaj pentru admiratorii seriei ''Harry Potter''. Scriitoarea britanică J.K. Rowling, care a locuit în Porto la începutul anilor '90, a folosit oraşul ca sursă de inspiraţie pentru descrierea atmosferei şi decorurilor din carte, relatează Agerpres.
Similar altor celebre librării independente din ţară, Lello s-a confruntat cu probleme financiare, iar dacă în urmă cu patru ani era în pragul falimentului, astăzi, îi trec pragul aproape 4.000 de vizitatori în fiecare zi când sezonul este în toi.
Pentru a dezastrul financiar, conducerea librăriei a avut ideea de a înmulţi evenimentele culturale şi de a solicita o taxă de intrare vizitatorilor în valoare de 5 euro.
Demersul s-a dovedit un succes pentru că a permis librăriei să depăşească, din nou, pragul de un milion de vizitatori în 2018, să-şi crească echipa de la 9 salariaţi în 2015, la 60 la începutul lui 2019 şi să vândă în medie 1.200 de cărţi pe zi, potrivit datelor comunicate de Lello.
Librăria, cu faţada sa albă în stil neogotic pe frontispiciul căreia stă scris cu litere aurii ''Lello & Irmao'' (Lello şi fratele), este prezentată deseori ca ''templu al literaturii'', cu un fond de carte de peste 60.000 de tomuri, şi a fost vizitată de cei mai renumiţi scriitori portughezi.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!