Anarhiștii „Rubicon” au vandalizat Ambasada SUA din Atena

Membri ai grupării anarhiste Rubicon, active în Grecia în ultimii ani, au aruncat luni cu vopsea roşie pe faţada uneia dintre intrările în sediul Ambasadei Statelor Unite la Atena, a declarat o sursă din cadrul poliţiei pentru AFP, transmite News.ro.

Foto: digi24

Potrivit acestei surse, motociclişti, al căror număr este neprecizat, au trecut prin faţa unei intrări a amabsadei, situate în centrul Atenei, către ora locală 3.30 (şi ora României), şi au aruncat cu vopsea roşie, după care au fugit.

Nicio persoană nu a fost rănită.

Aproximativ zece persoane au fost reţinute, suspectate că au participat la acţiune, potrivit aceleiaşi surse.

Acţiunea a fost revendicată de „colectivitatea anarhistă Rubicon” care, într-un text postat pe Facebook, denunţă „imperialismul” Statelor Unite şi rolul lor intervenţionist în numeroase regiuni ale lumii - inclusiv în Balcani.

Grupul denunţă, de asemenea, „abandonarea kurzilor în mâinile Siriei”, după retragerea americană anunţată lunea trecută.

Rubicon a revendicat în ultimii ani, în Grecia, numeroase acţiuni de acest fel, comise adesea de grupuri de 10-20 de persoane, vizând clădiri publice, întreprinderi bănci şi ambasade, provocând adesea pagube, dar nu victime.

Poliţia procedează la arestări cu regularitate.


Pub