Printre traseele pe care s-a format ghețușul se numără: Chișinău-Orhei-Soroca-Otaci, Chișinău-Ungheni-Sculeni, Hâncești-Leova-Cahul, Anenii Noi-Căuşeni-Ștefan Vodă-Palanca, Bălţi-Făleşti-Sculeni. Aceeași situație este și pe drumurile care leagă capitala de Leușeni, Dubăsari, Bender.
Din seara zilei de ieri și până astăzi dimineața, pe drumurile magistrale, republicane și regionale au fost distribuite peste 1800 tone de material antiderapant. Lucrările de patrulare, deszăpezire și combatere a lunecușului au fost efectuate de 157 de utilaje speciale și aproape 300 de muncitori rutieri, informează moldpres.md
ASD a recomandat participanților la trafic să se conformeze prevederilor Regulamentului Circulației Rutiere în vigoare, în special celor ce țin de dotarea automobilelor și conducerea acestora pe timp de iarnă.
Totodată, salvatorii au îndemnat cetățenii să țină cont de avertizările meteo și de indicațiile autorităților. Conducătorii auto sunt atenționați să-și echipeze mijloacele de transport potrivit sezonului rece, iar în portbagajul mașinii să țină lopată, nisip și lanțuri. Totodată, este indicat ca bateria telefonului mobil să fie încărcată.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!