Peste 250 de vinuri şi divinuri ale 29 de producători din Republica Moldova au fost prezentate cu stand comun la expoziţia ProWein 2015, desfăşurată în perioada 15-17 martie la Dusseldorf, Germania. Ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Ion Sula, a declarat joi, 19 martie, la o conferinţă de presă, că participarea la expoziţie generează rezultate foarte importante pe termen scurt şi lung. Evenimentul oferă posibilitatea de a comercializa vinul nu doar ca materie primă, ci ca produs finit cu valoare adăugată şi ca unul notoriu, recunoscut pe piaţa mondială. Potrivit ministrului, în prezent este nevoie de multă muncă pentru a consolida imaginea brandului de ţară Wine of Moldova, ceea ce ne va face cu adevărat cunoscuţi în lume şi solicitaţi pe pieţele externe, transmite IPN.
Dumitru Munteanu, directorul Oficiului Naţional al Viei şi Vinului, a declarat că produsele noastre s-au remarcat printre miile de soiuri expuse pe durata evenimentului de cei circa 5 mii de producători din 50 de state. Potrivit estimărilor preliminare, în cadrul expoziţiei vinăriile participante au avut aproximativ 60 de întrevederi de afaceri. La fel, s-a estimat că anual după participarea la această expoziţie, participanţii reuşesc să încheie cel puţin câte un contract nou şi să le reînnoiască pe cele existente. Organizatorii speră că în acest an urmează a fi iniţiate cel puţin 25 de noi contracte de livrare de produse vinicole moldoveneşti pe pieţele de export.
Ludmila Gogu, directoarea unei vinării, a menţionat că vernisajul reprezintă o platformă eficientă pentru a stabili relaţii noi de afaceri, pentru a consolida parteneriatele existente şi pentru a cunoaşte tendinţele pieţei de vinuri mondiale. Un alt participant, Artur Zastavneţchi, directorul comercial al unei întreprinderi producătoare de divin, a spus că produsele sale au fost prezentate pentru prima dată, ceea ce este un pas mare în activitatea companiei. Acesta a menţionat că vizitatorii au apreciat calitatea divinurilor şi au remarcat complexitatea produselor.
Participarea la expoziţia specializată a fost organizată de Oficiul Naţional al Viei şi Vinului cu susţinerea partenerului de dezvoltare proiectul USAID CEED II şi cu sprijinul programului CBI.