Principală  —  Ştiri  —  Social   —   FOTO/ Mașina blindată a lui…

FOTO Mașina blindată a lui Erdogan ar fi ajuns la Chișinău la bordul unui avion militar

Foto: Facebook/Runway 08

Președintele turc Recep Erdogan și-ar fi expediat automobilul la Chișinău la bordul unui avion militar Airbus A400. Runway 08 a postat pe Facebook o serie de imagini foto cu avionul respectiv, care a aterizat pe Aeroportul Chișinău.

Ofițerul de presă al Serviciului Protecție și Pază de Stat a declarat că nu ne poate oferi informații despre mijlocul de transport cu care președintele turc va circula în R. Moldova, dar nici nu ne poate confirma despre transportarea automobilului lui Erdogan la Chișinău: „În conformitate cu legea 245, această informație se atribuie la secret de stat. Mijloacele, organizarea, finanțarea și efectivul, sunt informații cu caracter secret”.

Presa internațională a scris însă în 2017 că președintele turc a preferat să își folosească propriul automobil în timpul vizitei oficiale în SUA, atunci când s-a întâlnit cu președintele Donald Trump. Erdogan și-a transportat atunci automobilul de model Mercedes la bordul unui avion militar. Președintele turc a circulat la bordul propriului automobil blindat și atunci când a participat în 2016 la Summitul Organizației Națiunilor Unite în 2016, la New York.

Totodată, în timpul vizite sale la Casa Albă atunci când s-a întâlnit cu Barack Obama, Erdogan a folosit un Cadillac blindat furnizat de SUA.

Președintele turc Recep Erdogan întreprinde o vizită oficială la Chișinău în perioada 17-18 octombrie.

Foto: Facebook/Runway 08
Foto: Facebook/Runway 08
Foto: Facebook/Runway 08
Foto: Facebook/Runway 08
Foto: Facebook/Runway 08

Ajută-ne să rodim investigații!

E primăvară și trebuie iar să depunem declarația la fisc.
Vă încurajăm să redirecționați și în această primăvară (până pe 30 aprilie) cele 2% din impozitul pe venit către Asociația Media Guard! Treceți codul fiscal al organizației noastre - 1010620003744 (Asociația Media-Guard, parteneră ZdG), în căsuța M1 (secțiunea V, facultativă) din Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit – formularul CET 18.Transmiteți și altora, ca să reușim mai multe împreună!

Publicitate1