A fost lansat portalul de știri unde veți putea să aflați cele mai interesante noutăți de la Ialoveni

ialov

Ialoveniul are un nou portal de știri care își propune să-i țină informați pe toți locuitorii orașului, dar și pe cei din diaspora care sunt interesați de noutăților din baștina lor. Jurnaliștii de la Ialovnews.md vor să informeze cetățenii despre ce se întâmplă și de ce se întâmplă anumite lucruri și evenimente în jurul lor.

Așa cum se menționează într-un editorial apărut pe site-ul lansat recent, apariția acestuia a fost posibilă datorită selectării echipei formate din Veaceslav Aftene, Oxana Leahu și Daniel Muntenu în bază de concurs, în cadrul  proiectului „Start-up-uri în media online în regiunile Moldovei și suport pentru profesionalizarea presei regionale în scopul informării obiective și responsabilizării aleșilor locali”, implementat de către Asociaţia Presei Independente şi  finanțat de UK aid cu suportul Guvernului Marii Britanii.

„După 3 ani de existență a grupului „Ialoveni-orașul soarelui”  și crearea unei comunități online de aproape 10 mii de oameni pe facebook, am ajuns la concluzia că ialovenenii sunt foarte interesați să fie informați în primul rând despre ce se întâmplă în orașul lor, ce evenimente au loc, ce decizii iau autoritățile, de ce este deconectată alimentarea cu apă sau energia electrică, etc., etc. Ialovenenii sunt dornici să-și expună mereu opiniile și să se implice foarte activ în viața comunității”, scriu jurnaliștii fondatori, care-și motivează proiectul și prin faptul că de multe ori, locuitorii orașului află de pe siteurile naționale de știri și de pe la tv-urile naționale ce se întâmplă prin diferite colțuri ale lumii, dar nu știu ce se întâmplă pe strada vecină sau în cartierul din vecinătate.

De asemenea, jurnaliștii spun că vor dedica o secțiune aparte membrilor diasporei, care merită să fie informați despre ce mai face orașul lor drag.

Puteți accesa aici site-ul de știri.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente