În plus, sunt propuse unele restricții disproporționat de mari, nejustificate din perspectiva interesului public, care ar putea limita acțiunile jurnaliștilor de a investiga cazurile de corupție sau de dobândire ilicită a averilor de către unii funcționari publici.
Solicităm AAC să revadă acest document ținând cont de specificul activității mass-media și să-l modifice în așa fel, încât drona să poată fi utilizată fără restricții în scopuri jurnalistice. La fel, cerem anularea obligativității obținerii avizului AAC pentru jurnaliști, întrucât procedura de luare a deciziei de către autoritatea competentă timp de 10 zile îngrădește accesul la informația operativă de care are nevoie jurnalistul pentru a reflecta evenimentele de interes public.
Menționăm că Uniunea Europeană de asemenea reglementează utilizarea dronelor la nivel general, iar fiecare stat membru are regulile sale de utilizare a dronelor, însă în niciunul din aceste state cadrul legal nu stabilește restricții atât de drastice pentru utilizarea dronelor în scop jurnalistic.
În scopul îmbunătățirii proiectului de regulament, solicităm autorilor să organizeze dezbateri publice pe marginea acestui proiect, asigurând o deschidere și transparență suficientă pentru ca reprezentanții mass-media și a ONG-urilor de profil să poată participa efectiv.