Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Serviciul ucrainean de Securitate a…

Serviciul ucrainean de Securitate a publicat numele unui moldovean care ar fi luptat în Siria

Foto: forcesoperations.com

Serviciul ucrainean de Securitate a făcut public numele a trei mercenari străini, care ar face parte din Grupul Wagner (companie militară privată care a luptat în Siria, dar și în estul Ucrainei). Printre cei trei mercenari se numără și un moldovean.

Moldoveanul are 43 de ani și se numește Radu Donciu. Acesta ar fi luptat în februarie 2018 în Siria, iar anterior ar fi fost implicat și în acțiunile separatiștilor pro-ruși din estul Ucrainei.

„Serviciul de securitate continuă să informeze publicul cu privire la faptul că serviciile secrete ruse folosesc cetăţeni străini în cadrul companiei private de securitate Wagner pentru a desfăşura un război hibrid în Ucraina şi în restul lumii”, a scris Serviciul ucrainean de Securitate pe pagina sa de Facebook.

Anterior, Serviciul de Securitate al Ucrainei a anunțat că a identificat 206 mercenari din cadrul Grupului Wagner, care au participat la operațiunile armate din februarie 2018 în Siria.

Fenomenul mercenarilor a luat amploare în Republica Moldova după declanșarea în 2014 a războiului din estul Ucrainei. Potrivit Serviciului de Informații și Securitate (SIS) au fost identificate deja 56 de persoane, cetățeni ai Republicii Moldova, care s-au deplasat în regiunea de est a Ucrainei pentru a se înrola și a lupta de partea entităților separatiste.

Foto: Служба безпеки України
Foto: forcesoperations.com

Îți mulțumim că citești ZdG.md!

Oferim în continuare informații gratuite tuturor, dar cu susținerea cititorilor noștri am putea reuși să facem mai multe investigații, știri, reportaje, editoriale, texte explicative, materiale video și alte produse jurnalistice de interes public.

Susține dezvoltarea jurnalismului de investigație cu o donație prin MIA Plăți Instant, scanând codul QR alăturat.



Pentru mai multe opțiuni de a dona, precum și pentru a perfecta un abonament la ediția tipărită a Ziarului de Gardă, accesați ZdG.one

Dacă doriți să cunoașteți cât costă și cine plătește ZdG — vedeți sursele de finanțare ale ZdG.

Publicitate1