Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Polițistul care a ars presupusa…

Polițistul care a ars presupusa mită va compărea pe banca acuzaților

Foto: ekipbg.com

Un polițist din Chișinău, anchetat pentru corupție pasivă, este trimis pe banca acuzaților. Omul legii ar fi primit patru mii de lei de la un contravinient care i-a transmis banii sub controlul ofițerilor anticorupție. Fiind anunțat că este urmărit, polițistul s-a încuiat în birou și a dat foc banilor.

Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a transmis în judecată cauza penală în privința unui inspector principal din cadrul Inspectoratului de poliție Buiucani, acestuia fiindu-i incriminată săvârșirea infracțiunii de corupere pasivă.

Într-un comunicat al PA se precizează că inspectorul având în gestiune un proces contravențional în privința unui bărbat, pentru cauzarea vătămărilor corporale unei persoane în timpul unei altercații, a extorcat de la contravenient suma de 200 de euro, în vederea evitării sancțiunii cu arest contravențional până la 15 zile, și aplicarea unei amenzi. Respectiv, contravenientul, sub controlul procurorului și ofițerilor anticorupție, a oferit suma de bani în mărime de 4 000 de lei polițistului care, fiind telefonat de o cunoștință și atenționat că este urmărit, s-a încuiat în birou. La somarea ofițerilor anticorupție, acesta a refuzat să deschidă biroul, iar între timp, a dat foc banilor.

Învinuitul a dat declarații organului de urmărire penală, dar nu-și recunoaște vina, susținând că a ars anumite hârtii, deși expertiza a demonstrat prezența particulelor carbonizate ale bancnotelor BNM în biroul, pe mâinile și uniforma învinuitului.

Dacă va fi găsit vinovat, polițistul riscă închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 6000 la 8000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice pe un termen de la 7 la 10 ani.

Foto simbol: ekipbg.com

Ajută-ne să rodim investigații!

E primăvară și trebuie iar să depunem declarația la fisc.
Vă încurajăm să redirecționați și în această primăvară (până pe 30 aprilie) cele 2% din impozitul pe venit către Asociația Media Guard! Treceți codul fiscal al organizației noastre - 1010620003744 (Asociația Media-Guard, parteneră ZdG), în căsuța M1 (secțiunea V, facultativă) din Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit – formularul CET 18.Transmiteți și altora, ca să reușim mai multe împreună!

Publicitate1