03:08:00 30.04.2025
Stiri

DECIS // Pașapoartele ROMÂNEȘTI vor avea o valabilitate de 10 ANI, începând de astăzi

Știri 20.07.2018 10:40 Vizualizări1311
DECIS // Pașapoartele ROMÂNEȘTI vor avea o valabilitate de 10 ANI, începând de astăzi

Valabilitatea pașapoartelor eliberate de autoritățile României se va dubla începând de astăzi. Astfel, nu vor mai fi eliberate pașapoarte cu o valabilitate de 5 ani pentru cei care au împlinit 18 ani. Modificări sunt şi în cazul copiilor şi adolescenţilor.

Cei care au 18 ani și își depun de vineri actele pentru un pașaport vor avea documentul valabil timp de 10 ani, și nu pe o perioadă de 5 ani, așa cum era până în prezent.

Pentru copiii care nu au împlinit vârsta de 12 ani valabilitatea va fi de trei ani, iar pentru cei cu vârste între 12 și 18 ani actul va expira abia după cinci ani de la data eliberării.

Noua lege care intră în vigoare din 20 iulie aduce schimbări importante și pentru pașaportul temporar: trebuie să aveți motive serioase și să dovediți cu acte nevoia de a vă deplasa de urgență în străinătate. Sunt acceptate motive care țin de sănătate, de probleme de familie sau de probleme de serviciu. De exemplu, dacă aveți nevoie să ajungeți la o conferință, va trebui să dovediți cu acte acest lucru, iar pașaportul va fi eliberat în cel mult trei zile.

Costurile pașapoartelor nu se schimbă, odată cu intrarea în vigoare a noii legi.

Prețul unui pașaport temporar este de 96 de lei, iar al unuia electronic - de 258 de roni.

Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte