Programul de guvernare a fost definitivat. Cei trei lideri ai Alianţei pentru Integrare Europeană au refuzat, după întrevederea de astăzi, să dea detalii referitor la componenţa noului cabinet de miniştri, precizând că acest lucru va fi făcut după ce toate componentele alianţei îşi vor înainta candidaţii, transmite IPN.
Liderul Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat, a declarat că la întrevederea de azi a fost pus punctul final pe programul de guvernare, dar şi s-a discutat despre întreaga echipă care va reprezenta Guvernul. Filat a refuzat să spună cine sunt candidaţii desemnaţi de către PLDM, precizând că în fond aceştia sunt cunoscuţi. Întrebat dacă şi actualul ministru în exerciţiu al educaţiei, Maia Sandu, se va regăsi în componenţa cabinetului de miniştri, Filat a declarat că acest lucru va putea fi văzut mâine la şedinţa de învestire.
Preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu, a declarat că numele miniştrilor propuşi de democraţi urmează a fi prezentate în momentul în care toţi colegii de alianţă îşi vor înainta candidaţii. „Astăzi ne-am convocat pentru a pune toate punctele pe „i” pe ultimele pasaje, ultimele paragrafe din proiectul programului de guvernare. Şi vreau să vă zic că această muncă a fost încheiată, mai departe urmează doar partea tehnică. La fel, am discutat în cele mai mici detalii tot ceea ce ţine de organizarea celor două şedinţe, de mâine şi poimâine, şi şedinţa ordinară, agenda şi proiectele propuse, cât şi şedinţa specială de mâine, care vizează învestirea cabinetului de miniştri”, a declarat Marian Lupu.
Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a spus că, după ce astăzi a fost finalizat proiectul programului, acesta urmează a fi redactat, multiplicat şi repartizat deputaţilor. Potrivit lui Ghimpu, PL şi-a anunţat toţi candidaţii, nu şi PLDM şi PDM, care urmează să mai anunţe câte o candidatură, una dintre care este cea pentru Ministerul Justiţiei. Nici pentru funcţia de viceministru al reintegrării nu a fost anunţată persoana.
Şedinţa Parlamentului de învestire a Guvernului Streleţ este anunţată pentru joi, 30 iulie, ora 14.00.