Graba strica treaba. O femeie de 31 de ani, aflata intr-un taxi, suparata ca in drum spre destinatie soferul a oprit si a coborat pentru cateva minute ca sa ia ceva dintr-un magazin, a urcat la volanul masinii si a plecat. Drumul, insa, i-a fost scurt, intrucat a fost prinsa de agentii de patrulare.
Totul s-a intamplat ieri pe o strada din Stauceni. Potrivit politiei, femeia de 31 de ani a urcat intr-un taxi si a pornit spre destinatie. La un moment dat, soferul a oprit la un magazin si a mers sa cumpere ceva, iar cand s-a intors, nici pasagera si nici masina sa nu mai erau unde le-a lasat.
In timp ce soferul se afla in magazin, grabindu-se sa ajunga unde a pornit, femeia a urcat la volanul masinii de taxi si a plecat.
Drumul i-a fost scurt, intrucat se pare ca femeia nu prea putea sa conduca. Fiind observata de catre agentii de patrulare circuland neregulamentar pe o strada din Peresecina, femeia a fost oprita.
Politistii sustin ca femeia avea un comportament ciudat si ca s-ar fi aflat sub influenta drogurilor. In masina se afla si fiul ei de 7 ani.
Fiind audiata de agentii de patrulare, femeia le-a povestit ca se grabea sa ajunga la destinatie asa ca a decis sa urce la volan si sa plece.
Femeia a fost dusa la Inspectoratul din Orhei unde urmeaza sa fie audiata.