Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a fost desemnată pentru al șaptea an consecutiv cea mai puternică femeie din lume de către revista Forbes, a anunțat joi celebra publicație, potrivit DPA.
„În acest an, Merkel a câștigat un scrutin foarte dur, în urma căruia partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a intrat în Bundestag”, a precizat Forbes într-un comunicat.
„Va trebui să continue să se mențină puternic pe poziție la cârma UE, în contextul viitoarelor furtuni cauzate de Brexit și de amplificarea sentimentului anti-imigranți în Europa”, se menționează în comunicat.
#Premierul britanic Theresa May s-a plasat pe poziția a doua în clasament;
#. Hillary Clinton — care în 2016 a fost desemnată a doua cea mai puternică femeie din lume — a căzut pe locul 63 în urma înfrângerii în fața lui Donald Trump la alegerile prezidențiale din SUA.
#. Fiica președintelui american, Ivanka Trump, care este consilier la Casa Albă, se află pe locul 19 în clasamentul Forbes,
#. Ambasadoarea SUA la ONU, Nikki Haley, se situează pe poziția 43.
#Pe locul trei în clasament se află Melinda Gates, de la Gates Foundation;
#Pe locul patru se află— Sheryl Sandberg, din cadrul Facebook;
#Poziția a cincea — Mary Barra, șefa companiei General Motors.