Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Pavel Filip a solicitat la…

Pavel Filip a solicitat la ONU retragerea trupelor ruse de pe teritoriul R. Moldova

În  cadrul celei de-a 72-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, prim-ministrul Pavel Filip a solicitat retragerea trupelor ruse de pe teritoriul R. Moldova, făcându-se referire la armata rusă a 14-a dislocată în regiunea transnistreană.

Astfel, în baza „angajamentele asumate de Federația Rusă, a principiilor fundamentale a dreptului internațional, precum și a prevederilor constituției R. Moldova referitoare la statutul de neutralitate permanentă a țării și neadmiterii a dislocării trupelor militare ale altor state pe teritoriul național”, prim-minstrul R.Moldova a reiterat „cererea de a retrage complet și necondiționat așa zisul grup operativ de trupe ruse, care staționează ilegal pe teritoriul R.Moldova”. Acesta a făcut un apel la toate state membre ale ONU de a suține această inițiativă.

Filip a mai menționat că negocierile vor continua în formatul  5+2. O soluție de rezolvare a acestei situații ar putea fi „acordarea unui statut special regiunii transnistrene”, a subliniat Filip, ținând-se cont de respectarea suveranități și integrității teritoriale a R.Moldova. Prim-ministrul s-a arătat convins că acest conflict „ar putea fi reglementat mai ușor dacă toate părțile ar manifesta voința politică necesară”.

În perioada 19-23 septembrie, prim-minstrul Pavel Filip se află într-o vizită de lucru la New York. Acesta a avut o întrevedere cu Secretarul General ONU, António Guterres, cu care a discutat despre importanța Organizației Națiunilor Unite, dar și despre relația R. Moldova cu această structură internațională.

 

Îți mulțumim că citești ZdG.md!

Oferim în continuare informații gratuite tuturor, dar cu susținerea cititorilor noștri am putea reuși să facem mai multe investigații, știri, reportaje, editoriale, texte explicative, materiale video și alte produse jurnalistice de interes public.

Susține dezvoltarea jurnalismului de investigație cu o donație prin MIA Plăți Instant, scanând codul QR alăturat.



Pentru mai multe opțiuni de a dona, precum și pentru a perfecta un abonament la ediția tipărită a Ziarului de Gardă, accesați ZdG.one

Dacă doriți să cunoașteți cât costă și cine plătește ZdG — vedeți sursele de finanțare ale ZdG.

Publicitate1