Premierul cere aducerea în albia legală a activității agenților economici

Abuzurile din partea instituțiilor statului asupra agenților economici şi importanța combaterii acestui fenomen au fost puse în discuție de către premierul Pavel Filip în debutul ședinței de astăzi, 17 mai, a cabinetului de miniștri. Şeful executivului a comunicat că a fost informat că unele autorități exercită presiuni asupra întreprinzătorilor, favorizându-i în același timp agenți economici care își desfășoară activitatea ilegal, transmite IPN.

Premierul a atenționat asupra comercializării ilegale a alcoolului şi a posibilității de procurare a băuturilor alcoolice fără mărci de acciz. Pavel Filip a accentuat importanța intervenției prompte în lupta cu salariile în plic şi economia tenebră. „În Republica Moldova noi nu vom fi în stare să avem o dezvoltare economică şi nu vom putea să achităm pensii decente, salarii, să facem investiții în infrastructură, atât timp cât nu vom lucra în cadrul legal”, a menționat Pavel Filip.

Premierul a solicitat instituțiilor statului să îşi concentreze eforturile în tragerea la răspundere a persoanelor care activează în afara legii. „Vom merge ferm înainte pentru a impune regulă”, a declarat premierul.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.