Cinci companii şi-au prezentat ofertele la licitația pentru achiziționarea locomotivelor pentru ÎS „Calea Ferată din Moldova”. Câștigătorul va fi anunțat în decurs de două luni, iar termenul de execuție este de un an. Anunțul a fost făcut de directorul ÎS „Calea Ferată din Moldova”, Iurii Topala pentru IPN.
Aceasta a declarat că cele cinci companii sunt din: Satele Unite ale Americii, Kazahstan (companie cu investitori americani), China, Spania şi Rusia. Acestea au îndeplinit toate cerinţele conform caietului de sarcini. Pe parcursul unei luni urmează să fie analizate ofertele şi anunțat un câștigător.
Contractul de finanțare dintre Republica Moldova şi Banca Europeană de Investiţii în cadrul Proiectului de construcţie şi reabilitare a infrastructurii feroviare şi achiziţie a materialului rulant a fost ratificat de Parlament la sfârșitul anului trecut. CFM va primi 50 de milioane de euro. Banii vor fi acordaţi în maximum 20 de tranşe, a câte cel puţin 500 de mii de euro. Prima parte a contractului prevede achiziționarea a 11 locomotive diesel electrice potrivite atât pentru transportul de pasageri, cât şi pentru cel de mărfuri. De asemenea, vor fi cumpărate echipamente de întreținere aferente.
A doua parte a contractului vizează reabilitarea infrastructurii feroviare. Lucrările de reabilitare vor fi concentrate asupra coridoarelor Bender-Chişinău-Ungheni-Bălţi-Ocniţa şi Bender-Basarabeasca-Etulia-Giurgiuleşti.