Și dacă Plahotniuc nu este robot?
Trustia, elegii politikoase
Mă îngrijorează in profunzime și mă alarmează ca sirena unei mașini de pompieri urlând în universu-mi intim faptul că El Coordonatore nu-și împlinește somnul, că doarme foarte și foarte puțin, ca o vrăbiuță chinezească, numai 2 ore pe noapte (a cronometrat cazahmunaigazistul Ion Sturza personal, pe Feisbuc, și nu i-a ieșit mai mult de două ceasuri elvețiene de câte trei milioane de lei, ornate cu diamante, din platină). Se poate spune cu aproximație că dl Plahotniuc nu doarme deloc, dacă luăm în calcul cât trebuie să doarmă un om normal, patriot. Departe de noi intenția de a-l ofensa considerându-l un om normal, dar și geniile recunosc că dedică somnului mult mai mult de două ore astrale.
De ce nu doarme coordonatorul executiv? Este o întrebare retorică, și trebuie adresată procurorului general oricare ar fi el. Nu doarme fiindcă trebuie să coordoneze, să adune documente și materiale, să le transmită deputaților, ca aceștia să știe cum să voteze corect, ca să nu cumva să ridice mâna oblic sau chiar paralel în loc de perpendicular, pentru ca să fie stabilitate și de toate celelalte câte oleacă (dar nu prea mult, ca să nu cădem în extrema obezității ca afro-americanii).
Acum stau și mă gândesc la descoperirea savanților cekiști și enkavediști din Mesopotamia. Ei au stabilit prin observații empirice și au confirmat prin numeroase experimente ezoterice că omul nu rezistă mult timp fără somn, își pierde libidoul, i se accelerează viteza și i se încurcă traiectoriile neuronilor în cutia craniană... Așa că să nu ne mirăm că istoria noastră de succes s-a transformat în istorie horror. Trebuie să-l rugăm pe El Coordonatore să doarmă mai mult, și să-i urăm somn ușor. Căci dacă neuronii lui o iau razna cu totul și-i sar capacele, cine va veghea asupra noastră ca să ne integrăm unde trebuie? Singura speranță e că-i robot și că degeaba îmi fac griji de sănătatea lui mintală.
Al vostru grand hadron colaider, Ion Buraga
Trucuri ca să nu îmbâcsești toată casa de miros atunci când prăjești pește
TOP trei state în care au preferat să călătorească cel mai mult cetățenii R. Moldova, de la începutul anului curent
Satul Văleni din raionul Cahul a câștigat Premiul special „Destinația Anului 2024” în Republica Moldova, la un concurs din România