Peste 300 de constructii au fost distruse de incendiile de vegetatie, care deja de cateva zile parjolesc sudul statului California. Pompierii insa au o veste buna: au reusit sa opreasca raspandirea flacarilor, insa asta nu inseamna ca pericolul a disparut.
Dupa estul Californiei, acum si in sud flacarile distrug padurile. Circa 15 mii de hectare de vegetatie sunt afectate, iar 1600 de pompieri incearca sa stinga focul. Eforturile lor dau rezultate.
”Facem progrese. Desigur ca suntem optimişti şi precauţi în acelaşi timp, pentru ca suntem înca sub cod roşu de pericol.”
Dupa ce in unele regiuni focul a fost stins, oamenii au inceput sa revina acasa. Ce au gasit insa, i-a lasat cu lacrimi in ochi.
”Am plâns. Au fost afectaţi prietenii mei, nu eu, dar este viaţa lor. Ştiu ce au pierdut.”
Autoritatile au dispus evacuarea a 80 de mii de localnici din California, iar starea de alerta va ramane in vigoare pana cand pericolul va disparea.