Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Drenarea feudelor juridice

Drenarea feudelor juridice

Nu mai e un secret: casta juridică, sau măcar ”crema” ei, este boierimea contemporană. Înzestrate cu monopolul statului în jurisprudenţă, sistemele juridice din ţări în curs de dezvoltare, dar şi din state mai dezvoltate, au devenit adevărate storcătoare de bani şi suferinţă umană. În storcător intră fonduri internaţionale destinate reformei justiţiei sau averea inculpaţilor şi victimelor. Monopolurile creează sisteme bazate pe favoritism, în care unii cu mai multe relaţii şi bani obţin o influenţă disproporţionată.

Ca şi în multe alte exemple de ineficienţă şi abuz, mlaştina corupţiei s-ar putea drena cu uşurinţă învăţând de la colegii actuali din Vest şi de la predecesorii lor. Timp de secole, multe state vestice au cunoscut o liberă concurenţă între jurişti şi judecători.

În cazul privatizării sistemului de drept, multe dintre flagelurile lui ar dispărea. Dacă s-ar institui un regim complet privat, bunăoară prin companii private de asigurări, s-ar înlătura, în mare măsură, corupţia. Corupţia, în actualul sistem monopolist de stat, provine de la puterea aproape nelimitată a judecătorilor. Neexistând alternative, oamenii sunt nevoiţi să le accepte serviciile, indiferent de performanţa şi onestitatea lor. Astfel, există ispita corupţiei, procesele de judecată putând fi transformate în licitaţii, la care pot participa şi avocaţii. Cel care plăteşte mai mult, câştigă.

Dimpotrivă, într-un sistem de piaţă, elementele corupte tind să fie eliminate, deoarece nimeni nu va mai fi nevoit să le contracteze. Presupunând că justiţia va fi un „bun de masă”, adică un bun dorit de aproape oricine, ca şi celelalte produse de masă, majoritatea consumatorilor va dicta oferta. Companiile de asigurare în domeniul dreptului vor depinde şi de imaginea judecătorilor pe care-i contractează, astfel fiind descurajate să-i angajeze pe cei corupţi şi pe cei care au faima de a soluţiona procesele doar în favoarea persoanelor din elită. Datorită faptului că judecătorii şi alţi mediatori de conflicte profesionişti vor fi angajaţi, de regulă, de două părţi, doar cei oneşti şi competenţi vor supravieţui.

Îți mulțumim că citești ZdG.md!

Oferim în continuare informații gratuite tuturor, dar cu susținerea cititorilor noștri am putea reuși să facem mai multe investigații, știri, reportaje, editoriale, texte explicative, materiale video și alte produse jurnalistice de interes public.

Susține dezvoltarea jurnalismului de investigație cu o donație prin MIA Plăți Instant, scanând codul QR alăturat.



Pentru mai multe opțiuni de a dona, precum și pentru a perfecta un abonament la ediția tipărită a Ziarului de Gardă, accesați ZdG.one

Dacă doriți să cunoașteți cât costă și cine plătește ZdG — vedeți sursele de finanțare ale ZdG.

Publicitate1